Home » ştiri şi opinii

GPU-urile NVIDIA oferă suport hardware și software pentru funcționalitățile Microsoft DirectX 12 Ultimate și gestionare automată a memoriei video

Publicat pe 25 June 2020 la 19:05 de

Astăzi NVIDIA lansează drivere Game Ready și Studio care livrează suport complet pentru funcționalitățile Microsoft DirectX 12 Ultimate, printre care: DirectX RayTracing (DXR), variable rate shading (VRS), mesh shaders și sampler feedback. Noile drivere fac ca plăcile grafice RTX să fie primele și singurele cu suport pentru DX12 Ultimate în hardware, plus software-ul necesar. Cu acest update, NVIDIA devine și primul și singurul producător de GPU-uri care oferă gestionare automată a memoriei plăcii video (hardware-accelerated GPU scheduling) cu un driver public.

Acest update include, de asemenea, suport pentru nouă noi monitoare compatibile G-SYNC și setări optime într-un singur click (OPS) pentru multe jocuri.

Suport complet pentru Microsoft DirectX 12 Ultimate

Microsoft DirectX 12 Ultimate reprezintă un element foarte important pentru interfețe grafice de programare a aplicațiilor (API) și este suportat de toate plăcile grafice GeForce, TITAN și Quadro RTX. NVIDIA a stat la baza funcționalităților DirectX 12 Ultimate prin lansarea arhitecturii Turing în 2018. Cu această lansare software, dezvoltatorii de jocuri video, creatorii și gamerii au acces la un set complet de unelte pentru revoluționara tehnologie ray tracing în timp real.

„Un portofoliu software cuprinzător este necesar pentru a profita de caracteristicile hardware de ultimă generație„ a spus Sean Pelletier, senior product manager, GeForce software la NVIDIA. „La NVIDIA, suportul pentru DirectX 12 Ultimate este mai mult decât un lucru de bifat de pe listă, este o asigurare că am făcut treaba necesară pentru a oferi clienților noștri un produs complet cu un set de funcționalități care pot duce industria înainte.”

DirectX 12 Ultimate codifică tehnologiile inovatoare oferite de GeForce RTX ca standardul pentru jocurile de ultimă generație multi-platform. Este definit ca un set de funcționalități DirectX 12 care reprezintă noile standarde grafice împărțite între PC și console, printre care și: DirectX Raytracing (DXR) tier 1.1, Variable Rate Shading (VSR) tier 2, Mesh Shaders și Sampler Feedback.

Suport extins pentru aplicații creative

Driverul Studio aduce performanță îmbunătățită și fiabilitate pentru un număr extins de aplicații creative recent actualizate. În ultimele săptămâni, printre aplicațiile care au primit funcționalități accelerate RTX se numără: Adobe Premiere Pro 14.2, Adobe Substance Alchemist, Blender 2.83, Chaos V-Ray 5 pentru Autodesk 3ds Max și Corel Painter 2021.

Performanță crescută prin gestionarea automată a memoriei video

Cu acest update software NVIDIA adaugă suport pentru `hardware-accelerated GPU scheduling`, o nouă caracteristică care a fost introdusă de update-ul de Windows din 10 mai 2020. `Hardware-accelerated GPU scheduling` permite plăcilor grafice să gestioneze redarea video și calculele jocurilor mai eficient prin gestionarea directă a memoriei video. Această nouă caracteristică ajută, de asemenea, la creșterea performanței și reducerea latenței pe hardware-ul suportat. Hardware scheduling funcționează indiferent de API (DirectX, Vulkan, OpenGL), deci o gamă largă de jocuri și aplicații pot vedea un beneficiu în baza acestei caracteristici, inclusiv aplicații de filme și TV, Netflix și jocuri.

9 noi monitoare compatibile G-SYNC

Programul G-SYNC Compatible extinde ecosistemul G-SYNC și vrea să aducă consecvență și să educe consumatorii cu privire la ce monitoare entry-level oferă o experiență bună de refresh rate variabil (VRR).

Noile monitoare validate sunt AOC AG273F1G8R3, ASUS VG27AQL1A, Dell S2421HGF, Lenovo, G24-10, LG 27GN950, LG 32GN50T/32GN500, Samsung 2020 Odyssey G9, Samsung 2020 Odyssey G7 27″, și Samsung 2020 Odyssey G7 32″, oferind gamerilor și mai multe opțiuni atunci când caută un monitor bun de gaming.

Sub umbrela programului G-SYNC Compatible, NVIDIA lucrează cu producători de monitoare pentru a valida experiența pentru monitoarele care dispun de protocolul AdaptiveSync. Cele care trec mai departe sunt desemnate „compatibile G-SYNC”. Cu adițiile de astăzi, lista completă a ajuns la un total de 98. Pentru lista completă de monitoare compatibile G-SYNC, puteți accesa acest link.

 

Taguri: , ,

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading...

Lasa un comentariu!

Lasa un comentariu sau preia un trackback pentru siteul tau. Comentariile pot fi urmarite si prin RSS.

Comportati-va civilizat, nu faceti spam, nu porniti discutii fara legatura cu subiectul

Acest site foloseste Gravatar. Pentru a utiliza un avatar personalizat trebuie sa aveti un cont Gravatar.